*Simona Halep a pierdut semifinala de la Roma, după ce a fost învinsă de Serena Williams, scor 6-3,6-0, în ceva mai mult de o oră de joc.
Visul frumos s-a terminat pentru Simona Halep, care a reușit la Roma turneul carierei. Venită din calificări, jucătoarea născută în Constanța a depășit toate previziunile, reușind să elimine sportive mult mai bine clasate, în drumul spre semifinale.
În penultimul act, însă, adversarul a fost de o cu totul altă factură. Serena Williams, numărul 1 mondial și deținătoarea a 15 titluri de Grand Slam, nu i-a dat nicio șansă sportivei noastre, care venea după un veritabil maraton cu Jankovic, în urmă cu mai puțin de 24 de ore. Simona a început excelent, asumându-și riscuri și căutând lovitura decisivă – a reușit chiar break-ul-, însă experiența și superioritatea Serenei și-au spus cuvântul.
Chiar și așa, Halep a făcut de departe cel mai bun turneu al carierei, acesta fiind și peste finala de anul trecut de la Bruxelles (unde a pierdut la Radwanska). Iar în ultimii ani, cu greu mai poate fi găsit un astfel de parcurs, al unei jucătoare din România.
Prin prestațiile din capitala Italiei, Halep și-a asigurat un premiu de 85.835 de euro. Partea inedită a acestui premiu este faptul că o propulsează între milionarele din tenis, românca depășind ieri pragul de un milion de dolari câștigați pe terenul de joc. Totodată, ea a obținut 395 de puncte WTA, cu ajutorul cărora va fi de săptămâna viitoare între cele mai bune 45 de jucătoare ale lumii.
Independent de rezultatul cu Serena, Simona este doar la început de drum, iar toate aceste aspectele jocului ei pot suferi îmbunătățiri substanțiale. Săptămâna viitoare, la Bruxelles, constănțeanca are prima ocazie să ne demonstreze că parcursul formidabil de la Foro Italico nu a fost o întâmplare.
În finală, jucătoarea din SUA va da piept cu învingătoarea disputei Victoria Azarenka – Sara Errani.
24-3 a fost raportul loviturilor direct câștigătoare, în favoarea jucătoarei de culoare
5 ași a servit Serena, care a trimis și foarte multe servicii care cu greu puteau fi returnate. De partea cealaltă, Simona nu a reușit vreun punct direct câștigător cu serviciul.
Rezulatele Simonei Halep la Roma Calificări, T1: 6-1, 6-0 cu Alice Balducci (Italia, 631 WTA) Calificări, T2: 6-4, 6-2 cu Daniela Hantuchova (Slovacia, 61 WTA) Turul 1: 6-1, 6-1 cu Svetlana Kuznetsova (Rusia, 37 WTA) Turul 2: 6-7, 6-1, 6-2 cu Agnieszka Radwanska (Polonia, 4 WTA) Optimi: 6-4, 6-2 cu Roberta Vinci (Italia, 15 WTA) Sferturi: 4-6, 6-0, 7-5 cu Jelena Jankovic (Serbia, 18 WTA) Semifinale: 3-6, 0-6 cu Serena Williams
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER